Tot muzică

Pentru că în Germania e carnaval, ca de altfel peste tot în lumea care nu a re prea mult grija zilei de mâine, mi-am adus aminte de trecut, nu că aş fi extrem de bătrân, ci doar pentru că e carnavl! Iar eu iubesc un singur carnaval în lumea asta....

Iubesc "Carnavalul animalelor", compoziţie a marelui compozitor francez Camille Saint Saens. Am studiat îndeaproape această compoziţie la clasa profesorului Smaranda Ioan şi am învăţat să o iubesc! Pentru comentarii mai elevate la adresa operei, citiţi cu atenţie descrierea de pe Wikipedia, care urmăreşte foarte fidel fiecare fragment în parte, şi e de departe una dintre cele mai explicite comentarii, care pot fi înţelese cu uşurinţă, fără a impune studii academice!

Şi azi, după 14 ani iubesc "Carnavalul animalelor"
Şi pentru că eu îl iubesc, îl împărtăşesc cu voi, cu drag de carnaval!

Pentru download al operei într-o singură bucată, până mâine când îl pun şi pe părţi, click AICI

Şi un preview de la (eternul şi fascinantul) Youtube

1. Marşul leilor


2. Găinile şi cocoşii


3. Măgarul sălbatic


4. Ţestoasele


Restul îl ascultţi şi îmi spuneţi voi, dacă v-am făcut curioşi de continuare!
Până mâine sper să am şi opera fragmentată, pentru înţelegerea mai profundă a operei!

Audiţie plăcută! :-)

Later edit: Dacă printr-o minune cineva caută şi partitura completă pentru orchestră a "Carnavalului animalelor", aceasta e de găsit AICI

Azi e zi de muzica...

Am descoperit azi o piesa care c-a dus la lacrimi ...

Kaddish si pentru fratele meu Peter ...




Si piesa asta am primit-o de la "cineva" care isi refuza constant obligatiile ....

Gânduri noi - München (Postul numărul 37 :D )

Azi, pentru prima dată de când am aterizat aici... mă gândesc să "emigrez" din Regensburg. Oraşul ăsta începe să mă strângă... îmi rămâne mic. Adică... vreau un oraş mai mare, care să mă inspire în somnul meu profund, să ămi lumineze visele creatoare, să îmi pot dezlănţui puterea de creaţie! Fleoşc! :D

De fapt, doar m-am plictisit de satul ăsta. Vreau doar spaţiu de mişcare. Vreau să am unde ieşi în oraş atunci când vreau să ies, vreau să am unde bea o bere de calitate, de două ori pe an când mi se pune capsa să beau bere. Şi care e cel mai potrivit loc în Germania pentru băut bere (în cantităţi industriale :D) dacă nu München. Îmi pare că acolo voi face următoarea escală ... În Frankfurt am stat, a fost frumos, nu cred că Münchenul mi-ar displăcea. Cred că doar lipsa zgârie norilor şi a peisajelor nocturne îmi vor aduce aminte că am schimbat poteca.
Dar.... cred că şi noua locaţie este una deosebită...

Prin comparaţie.... (click pe imagine pentru a mări)

Frankfurt am Main





München




Frankfurt am Main


München

Frankfurt am Main


München


München


Insa la Frankfurt eram....


Iar acum, înainte de München sunt ...



Trebuie deci sa ...


Pentru ca treaba sa iasa ....


Pentru că asta...

şi asta...

... nu sunt variante viabile pentru a ajunge la....



Concluzie.... avem avantaje si dezavantaje şi la München şi aici. Acum, rămâne să vedem elementul surpriză....

Juriul se retrage pentru deliberări... revenim cu amănunte în cursul săptămânii...

A fi roman sau... nu!

De 4 luni sunt din nou departe de ţară şi m-am tot gândit la ce se întâmplă acolo. Trecând peste familia mea, peste ceea ce mă leagă în particular de România, am ajuns la concluzia că sunt mândru că sunt român. Şi nu, nu e un act gratuit de patriotism că scriu chestia asta, dar ... pur şi simplu, simt mândria asta atât de mult, încât îmi iese prin pori.

Păi ... cum mama dracu' să nu fiu mândru că sunt român? Da, clişee, e ţara în care m-am născut, e bla bla bla, dar .... până la urmă ... e simplu. De-a lungul istoriei, am avut mereu români buni şi români răi care ne-au reprezentat acolo unde au trăit. De la Cioran care este mai iubit in Franţa decât în România, până la Coandă, de la Comăneci până la Poenaru sunt şi vor fi mereu români care vor rămâne in istorie. Mai concret, nu cred că unul ca Mailat poate distruge ceea ce au creat Vuia sau Maior. Refuz să cred că istoria include în ea oameni precum mai sus menţionatul, sau alţi "eroi" de nivelul lui.
Că pe moment suntem judecaţi ca naţie după faptele lor e una, dar per ansamblu luată problema, sunt ferm convins, şi spun asta după ce am povestit cu o căruţă mare de străinezi că nu, nu suntem o naţie de ţigani. Poate cu Italia şi Spania trecem o perioadă mai dificilă .... :D ok, fără poate! Dar .... România NU înseamnă o mână de oameni de la periferia Romei, la fel cum nu înseamnă un singur artist. Dar ... haideţi să-i numărăm, pe cei buni şi pe cei răi şi veţi vedea că cei buni domină. Şi vorbesc de-a lungul istoriei, nu mă plictisiţi cu "simboluri" româneşti de tavernă, gen Lătură sau Jilevie. Ăştia sunt trecători precum organul genital extern masculin (conform zicalei latine Futere non futere tempus pulix pasa) ... dar oameni precum Babeş, Enescu, Hagi chiar, Nicolesco, Zamfir merg mai departe în istorie. EI sunt cei care ne reprezintă ca popor, ca naţie, EI sunt cei al căror nume ar trebui să îl avem în gând când ieşim din casă către EU. Sunt o mare roabă de chestii lumeşti pozitive, frumoase la care românii excelează, nu neg că ar fi şi câteva mai puţin frumoase. Dar EU NU PERMIT ca un moment de ăsta sa fie pe picior de egalitate cu un moment ca ăsta. Aş fi absurd să nu mă laud cu Anamaria Marinca, cu Filotti, cu Luchian, cu Odobleja, Ţiţeica.

Eu.... sunt mândru de românii mei. Pe ăia buni îi laud, pe ăia mai puţin buni buni îi stimulez şi pe cei răi... îi iert, sau cel puţin mă consolez cu gândul că nu ei ne reprezintă în lume.

Şi să nu uit ....iubesc că sunt român pentru vastul vocabular pe care îl pot folosi în dezvoltarea de noi şi noi înjurături, mă pot dezlanţui .... pot de asemenea să spun "te iubesc", pot sa recit "Repetabila povară" în limba română .....

Cum mama dracu' să nu fiu mândru că-s român ......?!

P.S. Pentru posteritate .....

Azi .... mi-e dor de mama!

Azi ... mi-e dor de mama!
Mi-e dor de mama care m-a tinut in viata atunci cand la 1 an medicii ziceau altceva. De mama care m-a trimis cu vacile la Bârzeiu in vancante si am cunoscut viata romanului din istorie. Mi-e dor de mama care mi-a aratat vioara, pe care am aruncat-o, de mama care m-a pus in fata pianului pe care l-am parasit.... mi-e dor de mama care imi facea gemuri cand eram copil ... care ma certa cand umblam aiurea in loc sa merg la scoala. De aceeasi mama care ma doftoricea cand imi spargeam capul si ma iubea cand luam 10 la colocvii. Mi-e dor de mama care m-a vazut in coma, care ar fi incojurat lumea desculta pentru ca eu sa am pantofi frumosi la scoala. De mama mea mi-e dor, care m-a iertat de n ori si ma vai mai ierta inca de doua ori pe-atat, de-as mai gresi ... Mi-e de mama mea! Sarut mana mama!

Mi-e dor de mama care ma invata detalii de armatura, care ma trezea sa merg la serviciu, care imi pregatea cuş cuş doar pentru ca ştia cat de mult ii iubesc, de mama care radea la cele mai stupide bancuri, care ma invata ce sunt traveile, ce sunt sapaturile de fundatie, si ce sunt cei 17,5 cm de zid de la linia de linia de cota, ce sunt imbinarile si care imi explica de ce sarpanta e asa si nu invers... Si mi-e dor sa o aud povestind intamplari din facultate de la Timisoara ... si da, de cate ori trec prin Timisoara, ma gandesc la ea.... Sarut mana mama!

Mi-e dor de mama care imi facea ciorba de vacuţă, de mama care imi facea cu desavarsire cel mai bun pui pe sticla de ma dureau degetele mancand... de mama care ma astepta venind de la mama dracu cu o cafea mereu proaspata si o vorba buna. De mama care m-a invatat ce inseamna sa fii om, ce inseamna sa ai si sa dai, sa daruiesti, sa fii fericit facand pe cei de langa tine fericit! Si... da, ea m-a invatat ca a darui un zambet inseamna uneori mai mult decat a darui un palat. Sarut mana mama!

Mi-e dor de mama, acea intruchipare a perfectiunii. De mama pentru care boala nu a fost o piedica in calea repectarii traditiilor, de mama care m-a invatat ce inseamna numele, ce inseamna trecutul, cum se schimba prezentul. Mama care facea un hencleş de iti iubeai si dusmanii mancandu-l ... care zambea mereu! Mama care m-a invatat ca imaginea chiar conteaza, mai mult decat ar trebui, dar mai putin decat ar vrea unii... Sarut mana mama!

Mamele mele sunt acolo ... acasa .... oriunde s-ar afla....

Azi ...ciudată zi ...

Adrian Paunescu - Repetabila Povara

Cine are parinti, pe pamânt nu în gând
Mai aude si-n somn ochii lumii plângând
Ca am fost, ca n-am fost, ori ca suntem cuminti,
Astazi îmbatrânind ne e dor de parinti.

Ce parinti? Niste oameni ce nu mai au loc
De atâtia copii si de-atât nenoroc
Niste cruci, înca vii, respirând tot mai greu,
Sunt parintii acestia ce ofteaza mereu.

Ce parinti? Niste oameni, acolo si ei,
Care stiu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, dupa actele lor,
Nu conteaza deloc, ei albira de dor
Sa le fie copilul c-o treapta mai domn,
Câta munca în plus, si ce chin, cât nesomn!

Chiar acuma, când scriu, ca si când as urla,
Eu îi stiu si îi simt, patimind undeva.
Ne-amintim, si de ei, dupa lungi saptamâni
Fii batrâni ce suntem, cu parintii batrâni
Daca lemne si-au luat, daca oasele-i dor,
Daca nu au murit tristi în casele lor...
Între ei si copii e-o prasila de câini,
Si e umbra de plumb a preazilnicei pâini.

Cine are parinti, pe pamânt nu în gând,
Mai aude si-n somn ochii lumii plângând.
Ca din toate ce sunt, cel mai greu e sa fii
Nu copil de parinti, ci parinte de fii.

Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns
Însa pentru potop, înca nu-i de ajuns.
Mai avem noi parinti? Mai au dânsii copii?
Pe pamântul de cruci, numai om sa nu fii,

Umiliti de nevoi si cu capul plecat,
Într-un biet orasel, într-o zare de sat,
Mai asteapta si-acum, semne de la stramosi
Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocosi,
Si ca niste stafii, ies arare la porti
Despre noi povestind, ca de mosii lor morti.

Cine are parinti, înca nu e pierdut,
Cine are parinti are înca trecut.
Ne-au facut, ne-au crescut, ne-au adus pâna-aci,
Unde-avem si noi însine ai nostri copii.
Enervanti pot parea, când n-ai ce sa-i mai rogi,
Si în genere sunt si nitel pisalogi.
Ba nu vad, ba n-aud, ba fac pasii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult sa le spui si explici,
Cocosati, cocârjati, într-un ritm infernal,
Te întreaba de stii pe vre-un sef de spital.
Nu-i asa ca te-apuca o mila de tot,
Mai cu seama de faptul ca ei nu mai pot?
Ca povara îi simti si ei stiu ca-i asa
Si se uita la tine ca si când te-ar ruga...

Mai avem, mai avem scurta vreme de dus
Pe constiinta povara acestui apus
Si pe urma vom fi foarte liberi sub cer,
Se vor împutina cei ce n-au si ne cer.
Iar când vom începe si noi a simti
Ca povara suntem, pentru-ai nostri copii,
Si abia într-un trist si departe târziu,
Când vom sti disperati vesti, ce azi nu se stiu,
Vom pricepe de ce fiii uita curând,
Si nu vad nici un ochi de pe lume plângând,
Si de ce înca nu e potop pe cuprins,
Desi ploua mereu, desi pururi a nins,
Desi lumea în care parinti am ajuns
De-o vecie-i mereu zguduïta de plâns